joi, 31 ianuarie 2013

Fii tu însuţi!

          Ieri după masă am revăzut, din întâmplare, un film pe care îl iubesc enorm, un film care m-a marcat. Este vorba despre filmul "Un secreto de Esperanza", tradus în română prin "Fii tu însuți!", în regia lui Leopoldo Laborde, iar în rolul principal Katy Jurado, prima actriță mexicană nominalizată la Oscar. Dar nu vreau să te plictisesc cu astfel de detalii. Povestea aduce în prim plan prietenia dintre o bătrână singură şi enigmatică şi un puști de 12 ani, pe nume Jorge. Filmul în sine este o lecţie de viaţă: bătrâna doamnă încearcă să îl învețe pe tânărul ei prieten că nu ai nevoie ca alţii să te facă fericit, ci că fericirea vine din faptul de a fi tu însuţi, de a trăi exact aşa cum simţi. "Lumea este ceea ce ochii tăi văd, nu ceea ce alţii spun ochilor tăi să vadă. Iar uneori, cea mai mare greșeală este să pretinzi că eşti ceea ce vor alţii să fii, uitând ceea ce eşti tu de fapt." Acea scenă din finalul filmului în care băiatul, devenit acum bărbat, înţelege cu adevărat vorbele bătrânei m-a emoţionat până la lacrimi ("Şi băieţii plâng câteodată!").
Oare câți dintre noi au curajul de a fi ei înșiși?
Într-adevăr, nu-i uşor. Societatea încearcă mereu să ne preseze într-un tipar anume, să fim toţi la fel. Ni se impune un model, un anume fel de a gândi  de a acţiona, iar ceea ce nu corespunde concepției generale este etichetat ca fiind anormal, ciudat, eronat sau rău.
E. E. Cummings spunea: "A fi tu însuţi, într-o lume care se străduieşte din răsputeri şi fără încetare să te transforme în altcineva, înseamnă să duci cea mai grea luptă pe care o poate duce o fiinţă umană şi să nu încetezi vreodată a lupta."
Da, de prea puţine ori avem curajul de a face ceea ce vrem, de a trăi aşa cum vrem. Cred că de multe ori nu avem certitudinea că ceea ce vrem să facem este corect, că este un lucru bun. Exact această întrebare i-o punea în film şi Jorge, bătrânei  "-Cum ştiu dacă ceea ce vreau e ceva bun?", iar aceasta îi răspunde: "Simplu: ascultă-ţi intuiţia!". Personal, nu sunt întru totul de acord cu acest mod de a gândi. Eu aş spune mai degrabă: "Instruieşte-ţi conştiinţa, şi apoi ascultă de ea!"
Dar hai să nu ne băgăm în lucruri prea complicate. Nu mă pricep la filozofat, căci ştiu prea puţine încă; sunt doar un copil! 
Şi totuşi, continui să cred că ne sacrificăm prea uşor visele şi năziunţele, ascunzîndu-ne frica în spatele iubirii pentru alţii, în spatele a tot felul de pseudoidealuri şi principii în care nu credem. Refuzăm, ne e teamă (sau mai ştiu eu cum să zic!) să fim noi înşine, să acționăm aşa cum ne-am dori pentru că nu vrem să ne asumăm resposabilitatea destinului nostru. 
Astfel, pentru a fi cu adevărat noi înşine, nu avem de luptat doar împotrivă societăţii, ci mai ales împotriva fricii noastre.
Şi închei acum cu o frază pe care mi-o repet de-o mulţime în fiecare zi, şi care-mi apare ca şi concluzie în faţa atâtor situaţii pe care nu le pot înţelege:
Ce fiinţe ciudate suntem! 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu